
Sacroterapia
Sacroterapia a existat dintotdeauna. In temple sau in triburi, precum si individual, in institutii specializate, ori printre samani si preoti, prin traditie, ori prin specializare, prin viu grai sau prin scrieri ramase de la stramosi, fiecare popor, fiecare religie a practicat diverse proceduri de vindecare.
Sacroterapia este stiinta a ceea ce exista dincolo de ceea ce se vede. Vine ca o completare la ceea ce este psihologia, parapsihologia sau psihoterapia.
Sacroterapia este mai mult decat o terapie alternativa, bazandu-se pe faptul ca omul este o fiinta religioasa, inzestrata cu suflet, careia Dumnezeu i-a daruit o mare putere de vindecare, dar si pe faptul ca rugaciunea este prima modalitate de implorare a ajutorului lui Dumnezeu in caz de imbolnavire.
Prin sacroterapie intelegem vindecarea cu ajutorul Divinitatii prin credinta, incredere si rugaciune. Rugaciunea este deschiderea mintii omului pentru a primi binecuvantarea lui Dumnezeu. Deschiderea mintii trebuie facuta cu o dorinta fierbinte care sa umple intreaga fiinta, sa duca la intensificarea vibratiilor corpurilor noastre precum si ridicarea constiintei pana la un nivel ridicat de spiritualitate.
Chiar si paganii sau ateii s-au vindecat prin puterea lui Dumnezeu si a rugaciunii. Practic, nu exista categorie de oameni careia sa nu i se potriveasca aceasta metoda de vindecare a spiritului si a trupului. Totul este sa avem curajul sa apelam la mijloacele sale specifice.
Primul, si probabil cel mai important demers in sacroterapie, ar fi schimbarea atitudinii fata de boala. Cand se imbolnavesc, cei mai multi oameni privesc acest lucru ca pe o fatalitate, ca pe un ghinion sau, mai rau, ca pe o mare nedreptate. De aici apar si tot felul de stari sufletesti nefaste, de teama, de tristete ori chiar de revolta fata de Dumnezeu, care a permis aparitia bolii si a suferintei respective. Ori, tocmai aceasta atitudine este adesea mai rea decat boala in sine, pentru ca nu permite bolnavului sa primeasca ajutorul spiritual pentru a se tamadui.
Boala poate atinge cele trei nivele: spirit, suflet si trup. Cele dintai deformatii se manifesta la nivel spiritual-sufletesc, apoi in reteaua energetica si la urma la nivel organic. Uneori inductiile negative sau deformatiile etherice pot sa dureze ani in sir pana la manifestarea bolii in corpul fizic. Nu exista sanatate perfecta daca boala atinge unul din cele trei nivele. Trupul nu poate fi sanatos daca sufletul e bolnav si nici sufletul sanatos daca spiritul e bolnav. De asemenea nu poate exista un spirit sanatos intr-un trup bolnav. Si spiritele se imbolnavesc. In Astral exista medici care se ocupa de insanatosirea duhurilor bolnave. Aici, pe Pamant, pentru spiritele bolnave intrupate, se combina activitatea operatorilor bioterapeuti cu cea a medicilor din Astral. Pentru bolile trupesti exista doctori, pentru cele sufletesti trebuie sa fie preotii. Sacroterapia actioneaza in acest domeniu intim al fiintei umane, in adancimea cea mai profunda a spiritului divin, a sufletului celui aflat in suferinta, si opereaza pentru refacerea legaturilor desfacute la unul din cele trei nivele.
Sacroterapia vindeca suferinte sufletesti si organice, corecteaza comportamente colective, deviante, favorizeaza rezolvarea dificultatilor vietii, creste rezistenta psihica generala, scade consecintele nedorite ale stresului, amelioreaza si maximizeaza performantele umane, excelenta, conduce la autoperfectionare, autocontrol, eficienta optima in activitate, elimina atitudinea de esec.
In concluzie, sacroterapia (terapia prin credinta) este nu numai o metoda eicienta, avantajoasa si neinvaziva de tratament, ci si un fenomen cultural, un element indinspensabil al patrimoniului imaterial al poporului, gratie perceptiei si reprezentarilor despre Lume si Divinitate, precum si ansamblului de cunostinte referitoare la corpul uman si racordarea lui la universul divin.